Gaz Metan se califică în cel mai pur stil non-românesc!

După cum bine știm, dar dintr-o mândrie de neînțeles nu vrem să recunoaștem, suntem un popor de loseri, de outsideri dacă vreți, iar exemplele în acest sens le vedem în jurul nostru oricând și la orice oră. N-o să insist pe faza cu demonstrațiile din fotbal, tenis, handbal sau orice alt domeniu pentru că nu am timp, iar mai presus de asta trebuie să vorbim de Gaz Metan Mediaș.

Ei bine, elevii lui Cristi Pustai au dovedit în această seară că se poate să fii câștigător și atunci când ești român. Spun asta întrucât în meciul câștigat în urmă cu puțin timp în fața celor de la KuPS, medieșenii păreau să îndeplinească toate condițiile necesare confirmării statutului de român pierzător: meci la îndemână, adversar accesibil, ocazii cu grămada și....în final, lovitura de grație. În mod normal, dacă-și respectau bazonul de români năpăstuiți, cei de la Gazu trebuiau să primească un gol in-extremis în ultima secundă...

Din fericire, scenariile cu ”românul ghinionist”, ”arbitrajul potrivnic”, ”starea vremii sau a gazonului”, pe care le-am invocat de atâtea și atâtea ori în istorie nu s-au semnalat azi la Mediaș, iar Gazul merge mei departe, în turul III preliminar al Europa League.
Să nu se înțeleagă faptul că ridic în slăvi echipa ardeleană, ba din contră, cred că au obținut calificarea mult prea chinuit, însă faptul că au reușit să elimine blestemul ultimei secunde (când finlandezii chiar au ratat câteva ocazii bune) este de aplaudat.

Legat de evoluția echipei, nu pot spune că a fost una extraordinară. După primele 20 de minute chiar mă întrebam ce naiba se întâmplă cu acel joc frumos de pase, al ideilor tactice marca Pustai din sezonul trecut, deoarece jucătorii păreau a fi străini în teren atât față de fotbal cât și ei între ei. Treptat, jocul s-a mai îndreptat, iar Gazu a înscris, a ratat enorm de mult, au și avut emoții pe final, dar s-au calificat.

Urmează duelul cu FSV Mainz (28 iulie-4 august), unul despre care vom mai discuta la timpul potrivit, întrucât acum e prea devreme să cântărim șansele echipei noastre.

foto