Gaz Metan vs. KuPS! În sfârșit LIVE video!

După o deplasare în Finlanda în care s-au crezut plecați la Moș Crăciun și au pierdut ca niște amatori (vezi faza golului în care ”finlandezu” de culoare trimite 70% din echipa Mediașului după semințe), Gazul are azi șanse revanșei.
Trupa lui Janne Ahonen, KuPS, pleacă din postura de favorită, asta dacă ținem cont de scorul din tur (1-0) și de rasa noastră, a românilor, una de loseri faimoși.
După ce în meciul tur înjurasem televiziunile din România pentru lenea de care au dat dovadă, astăzi trebuie să-i felicităm pe cei de la Digisport, care au decis că printre 14509 de amicale, poate să se intercaleze și un meci oficial!
În cazul în care elevii lui Cristi Pustai vor reuși calificarea în turul trei preliminar al competiței, aceștia vor întâlni formația germană FSV Mainz. În sezonul trecut, Mainz a terminat campionatul pe locul 5 cu 58 de puncte. Medieșenii sunt văzuți ca favoriți pentru calificare chiar dacă pleacă cu un gol în minus. În campionat, KuPS nu a mai simțit gustul victoriei de 7 meciuri, cel cu Gaz Metan fiind unica vicorie din ultima perioadă. Cele două manșe din turul trei preliminar se vor disputa pe 28 iulie, respectiv 4 august. Gaz Metan ar urma să dispute meciul decisiv, în cazul calificării, pe teren propriu.

foto- mediaslive.ro