O nocturnă pierdută, de Adi Mititelu!

Mare meci mare în Giulești în etapa cu numărul 25, acolo unde Rapidul ecologistului Copos a întâlnit Craiova nenorocitului de dușmani si pițurci, Adrian Mititelu. Meciul în sine a fost unul slab, însă la ani lumină de panarama de Astra-Steaua de ieri, și s-a încheiat cu un 0-0 bun pentru nimeni, adică pentru Steaua și Dinamo în acest caz. Acesta fiind cadrul, haideți să trecem la comedia de după fluierul arbitrului Marius Avram, zis și ”dop de plută”.
Așadar, deși trebuia să avem un Rapid - U Craiova 0-0 liniștit, după care unii trebuiau să se pregătească de Europa, iar alții de Slatina, situația a luat o întorsătură cum numai pe plaiuri mioritice mai întâlnești.
Doamnelor, domnișoarelor, rapidiștilor și oltenilor, să înceapă comedia:

Imediat după fluierul final de pe Giulești, se reia pe Gigi TV, emisiunea Fanatic Șou:

Horia
: bună siara și bine v-am găsit la probabil cel mai bun tok-șou sportiv zilnic din România. Liniște Grigore, taci Ilie, il avem la telefon pe patronul fără bani al Craiovei, care are ceva de debitat.
Adi Mititelu: bă mânca-v-aș pleata voastră, ce vorbiți de egal, voi nu văzură-ți că meciul s-a întrerupt de două ori. Deci...
Horia
: deci Craiova, domnu Mititelu, întră-n beznă pe drumul ligii secunde, ca să zic așa, academic, nu-i așa ?
Adi Mititelu:
intră la dracu să vă pieptene; voi n-ați citit regulamentu” ? Două întreruperi înseamnă meci pierdut la masa verde de echipa organizatoare, adica de Rapid, ce dreacu!
Horia:
deci doamnelor și domnilor, este incredibil, o ipoteză care va arunca în aer lumea fotbalului românesc, numai la Fanatic Șou probabil cel mai bun tok-șou sportiv zilnic din România. Spuneți domnu Mititelu, ce știți!
Adi Mititelu: bă, m-au sunat specialiști care mi-au spus: ”Adriene, ești tu prost, dar regulamentul îți dă 3-0 la masa verde pentru că meciul s-a întrerupt de 2 ori”
Horia: incredibil! iată cum numai la Fanatic Șou puteți afla lucruri fabuloase. Ilie, Grigore, liniște. Continuați domnu Mititelu...
Adi Mititelu: păi puteți vedea reluările, două întreruperi în prima și a doua repriză...
Horia: numai o secundă domnu Mititelu, pentru că îl avem pe celălalt fir pe Vali Alexandru, observatorul LPF la acest meci. Cum e nea Vali, are sau n-are patronul Craiovei dreptate ?
Vali: hâc, mă scuzați! Deci lucrurile stau în felul următor, hâc: meciul s-a întrerupt o singură dată, deci m-ați înțeles ?
Adi Mititelu: vedeți domnu Horia, individul ăsta a fost la meci și nici nu știe că au fost 2 întreruperi. E clar, e prieten de pahar cu Dinu Vamă, vor să mă facă ce naiba!
Horia: domnu Alexandru, nu știu de prietenia de pahar, însă vă spun cu mâna dreaptă pe inimă că au fost două întreruperi, deci 3-0 pentru Craiova ?
Vali: domnu Horia, dacă e așa, să meargă la comisie...
Adi Mititelu: ați văzut, a fost la meci și tot nu e sigur, ce naiba...vor să ma tragă in piept la comisii...
Horia: o secundă, îl avem pe domnul Dinu Vamă. Spuneți domnu Gheorhe...va fi 0-3 ?
Dinu: mda, un meci trist pentru noi. N-am treabă eu cu nocturna, întrebați-l pe Șumi, el a fost sus...
Adi Mititelu: v-am spus eu, sunt toți morcovari, iar Craiova se va salva mânca-v-aș pleata voastră...
Horia: mă scuzați, 10 secunde de publicitate
Din stână se aude o voce plăpândă:
Jiji: Petricăăăăă, dă bă pe Gigi TV că cade Rapidul in B!

Cam aceasta ar fi o mică parte din ceea ce vedem în fotbalul românesc etapă de etapă. Până la o nouă comedie, dragul meu Petrică, dă bă pe TVR că a început Replay!

sursa foto