Chelsea și Real cu un pas în sferturile Ligii Campionilor!

Real Madrid are prima șansă!


Lyon și Real Madrid au terminat la egalitate 1-1 pe Stade de Gerland. Benzema, abia introdus de Mourinho a reușit să înscrie pentru 0-1. Gomis a marcat spre finalul meciului, în minutul 83, păstrând astfel intacte șansele de calificare în optimile de finală ale Ligii Campionilor. Sincer mă așteptam la o victorie din partea spaniolilor. Dacă e să învoc motive pentru nereușitele din meciul ăsta, aș da vina pe noroc. Au avut și câteva bare, au atacat și au pus presiune pe francezi cam tot meciul, dar n-a fost să fie. Oricum pentru retur, acord mai multe șanse Realului pentru că pe teren propriu, spaniolii au o cotă foarte bună. În meciurile din grupă au învins de fiecare dată, marcând 6 goluri și primind doar două. Lyonul pe de altă parte, nu se descurcă prea bine. O victorie și două îngrângeri. Golaveraj: 8 primite, 7 date. 





København nu a produs nicio surpriză!

Meciul dintre København și Chelsea s-a terminat 0-2. Anelka a reușit dubla și londonezii sunt deja cu un picior în optimile de finală ale Ligii Campionoilor. Golurile au fost marcate în minutele, 17, respectiv 54. E de lăudat totuși parcursul danezilor. Au intrat în cometiție în turul trei preliminar, reușind să treacă de bielorușii de la BATE Borisov cu scorul general de 3-2, apoi în play-off, au trecut de Rosenborg, scor 2-2 la general, dar s-a calificat datorită golurilor din deplasare. Nu dădea nimeni șanse de calificare mai departe în Ligă, dintr-o grupă cu Barcelona, Panatinaikos și Rubin Kazan, dar iată că au reușit să se califice în 16-imi. După părerea mea, e destul de limpede echipa care va merge mai departe după această dublă manșă. 

P.S. Mi-a plăcut echipamentul celor de la Lyon! :)