Care a fost echipa sezonului in Europa ?

Am avut parte de un sezon european 2009-2010 extrem de incarcat din toate punctele de vedere. Nu au lipsit spectacolul, surprizele, tensiunea, dezamagirile sau revelatile. Intr-o scurta trecere in revista a finalului de sezon in Europa, putem selecta o serie de surprize, precum triumful unor echipe ca Twente (Olanda), Bursaspor (Turcia) sau Marseille (Franta, daca privim 'seceta' de trofee din ultimii ani).
Dar care sunt cu adevarat echipele care se lupta pentru titlul de ? Iata si cateva nominalizari:
1. Inter Milano. In mod logic prima candidata este si castigatoarea celei mai importante competitii intercluburi din lume, a titlului in Serie A si a Cupei Italiei. Asadar, o tripleta de invidiat, insa a lasat echipa lui Mourinho impresia fotbalului pur, spectaculos, modern, bazat pe tactica si disciplina?
2. FC Barcelona. Catalanii au triumfat intr-un mod cat se poate de evident in Primera Division, au sters pe jos cu un Real aflat mai mereu cu un pas in urma si au adunat o zestre incredibila de 99 de puncte. Singurul pas gresit s-a numit Inter, sau mai bine zis strategia lui Mourinho. Este evident faptul ca Inter nu a fost peste Barcelona, insa Jose Mourinho este deocamdata un antrenor cu o secunda mai inteligent decat Pep Guardiola.
3. Chelsea. S-a impus in probabil cel mai spectaculos campionat din Europa, in fata unui Man. Utd. care a sperat pana in ultima etapa. Suna mai bine daca ziceam ultima secunda, insa in acel minut al meciului Chelsea - Wigan, tabela indica deja linistitorul scor "italian" de 8-0. De remarcat si atacul londonezilor care s-au oprit la cota 103 goluri inscrise. La fel ca si in cazul FCB, Chelsea s-a lovit de zidul numit Jose Mourinho (in optimile UCL) si asa cum era logic, au cazut drept victima sigura.
4. Atletico Madrid. O echipa cu un lot extrem de valoros a avut un sezon cu doua fete. Una dezamagitoare in Primera Division, respectiv una de vis in Europa League, competitie pe care au si castigat-o.
5. Bayern Munchen. Din ecuatia celor 3 trofee, bavarezilor le-a lipsit doar cel al Uefa Champions League. Ramane un sezon aproape perfect cu amintirea dublei de senzatie din sferturile UCL contra celor de la Manchester.
Au existat si alte echipe care au impresionat prin jocul si performantele realizate. Le-as aminti aici pe finalista EL, Fulham, semifinalista UCL, Lyon sau locul 4 din Anglia, Tottenham.
Va urma...