Ilie Stan, eternul drum dintre milă și dispreț

Așa cum îi șade bine unui amator într-ale fotbalului, patronul Stelei a izbucnit în lături după meciul echipei de la Mioveni. Steaua n-a jucat nimic, Tănase nu trebuia acolo, Machado e pe lângă subiect și Costea nu trebuia schimbat, sunt doar câteva dintre remarcile care îl transformă pe Ilie Stan într-un biet argat la palat.

Situația de față nu face altceva decât să atragă sentimente de milă față de Ilie Stan. Omul ăsta, așa limitat cum e el, i-a avut pe jucători în pregătire luni bune și, cel puțin teoretic, ar trebui să știe cum să-i așeze în teren. Ok, nu știe să vorbească, asta e fără dubii, însă cred că două-trei cuvinte poate să scoată pe gură: X pe stânga, Y în centru și Z pe bancă. Oricum, decât să dea cu pumnul, mai bine să fie un civilizat analfabet.

În etapa viitoare, cea de la Cluj, Ilie Stan are ocazia fie de a se transforma într-un erou, fie de a-și spori imaginea de slugă pe care o are de la venirea la Steaua. Astfel, dacă acesta va realiza că Tănase nu are ce căuta, nu numai în centrul terenului, ci în echipa de start a Stelei și că Tatu și Martinovic au o inteligență în joc demnă de Tricotaje Ineu, atunci poate că fanii îl vor privi cu alți ochi. În schimb, dacă Ilie va confirma bookmakeri și îi va cânta înstrună amatorului ”de sus”, atunci el va fi privit cu o si mai mare latură de dispreț de către fanii adevărați ai Stelei. Dacă va adopta acest ultim scenariu, actualul antrenor al Stelei nu va face altceva decât să devină un Mihai Stoichiță, probabil cea mai mare slugă din era actualui patron.

foto