Piesa asta este hit: Gaz Metan Mediaș n-a murit!

Gaz Metan Mediaș a fost poate cea mai condamnată echipă din acest debut de sezon, atât pe plan european cât și pe plan intern. La început a fost părăsită de cel mai bun jucător din istoria sa recentă, Eric de Oliveira. Dacă Eric a plecat sau nu motivat, rămâne de discutat, însă cert este că Mediașul era, cel puțin pe hărtie, privată de un jucător fundamental pe faza ofensivă.
După ”despărțirea” de Eric a urmat avalanșa de accidentări: Pârvulescu, Dudiță, Campo sau Alex Muntean, iar lotul lui Cristi Pustai se subția cu fiecare meci ce trecea.

La această listă de accidentări mai putem adăuga și forma execrabilă a unor jucători precum Florin Bratu sau Dan Roman.
În ciuda tuturor acestor elemente negative, Gaz Metan a ținut mereu fruntea sus, iar Cristi Pustai a fost mereu acolo, motivându-și echipa din toate punctele de vedere.

Am văzut asta în Europa League, acolo unde Gazu a eliminat în mod meritat un FSV Mainz mult prea sigur de victorie, dar și în Liga 1, unde după 2 înfrângeri usturătoare (1-2 cu Brașov și 0-5 cu Dinamo) Gazul a mers la CFR Cluj și a predat o lecție de fotbal veritabilă.
Această lecție s-a încheiat în urmă cu puțin timp pe stadionul din Gruia, acolo unde Pustai și-a condus oastea către un 2-0 sec, iar Gazul părăsește locul 18, unul predestinat altor echipe, mult mai slabe decât ardelenii.

Urmează acum deplasarea de la Viena din play-off-ul Europa League, iar Gazul are tot dreptul să spere că va realiza un nou rezultat mare pentru fotbalul românesc.



PS. Moscova a avut dreptate!!!