Alexandra Dulgheru, ignorată în țara nunților jegoase!

Exact la ora la care Alexandra Dulgheru făcea minuni la unul dintre mai mari turnee de tenis din lume, US Open, un post de știri din România se bătea în piept cu performanța zilei precedente, atunci când, vezi Doamne, a bătut întreaga audiență internă cu o nuntă de rahat vopsit.
Cu siguranță, la postul respectiv de știri, s-au uitat mult mai mulți telespectatori decât la meciul Alexandrei de la US Open, însă nu întodeauna cantitatea depășește calitatea.
Nu zice nimeni că trebuie să te uiți la un meci de tenis în care joacă o româncă, însă în același timp nu pot să-mi explic ce poate să vadă cineva la un eveniment de toată jena precum nunta acelui individ. Să vezi mașini luxoase rezultate dintr-un fotbal mlăștinos și corupt ? Să vezi femei frumoase, dar siliconate și fardate cu tone de elemente toxice ? Să vezi umflați și slăninoși dubioși certați cu legea 24 de ore din 24 ? Nu, mulțumesc, prefer Discovery, acolo animalele sunt mult mai drăguțe!
Nu vreau să se înțeleagă faptul că acuz postul Realitatea că a transmis acest festin al brontozaurilor. Sunt sigur că orice alt post ar fi făcut la fel dacă ar fi primit permisiunea de a filma din aer și de la sol, numai că ele n-au avut norocul (sau pilele) trustului eolian.
Oricum, BRAVO ALEXANDRA DULGHERU și RUȘINE ROMÂNIA... pentru că exiști!

foto