Avem cu ce!!!... Cu pumnu'!

Adrian Mutu - fără nici un dubiu, cel mai talentat fotbalist român aflat încă în activitate, fiind adeseori comparat cu Hagi, sau cel puțin cu un personaj care-i va lua locul. Știm cu toții povestea lui Mutu. Nu a ajuns pe urmele lui Hagi, dar măcar i-a purtat numărul, cât a jucat pentru națională. Acte repetate de indisciplină, curtat prin tribunale, stenograme dubioase, gale de local kombat cu ospătari, excluderi din lot, atât de la echipa de club, cât și de la echipa națională și multe altele. Oare ar mai fi fost Mutu în situația în care se află azi dacă ar fi făcut parte din Generația de aur? Nu-mi amintesc ca Hagi, Popescu, Adrian Ilie, Viorel Moldovan, sau alții să fii avut astfel de probleme comportamentale. FC Argeș - Dinamo - Inter - Verona - Parma - Chelsea - Juventus - Fiorentina.

Ciprian Marica - talent deosebit cu evidente șanse de afirmare, a plecat de la Dinamo ca o mare speranță la o vârstă destul de fragedă. Ajuns la Șahtior, a devenit om de bază în echipa lui Lucescu și a furat privirile scouterilor, ajungând în cele din urmă la Vfb Stuttgart, acolo unde un alt român, Ionel Ganea a cunoscut succesul. Ajung și la el imediat. Sincer, motivul pentru care Marica a fost exclus din echipă mi se pare cam aiurea. Nu știu adevăratal poveste și nu cred că o declarație te poate exclude din lot. În fine, sunt sigur că ceva mult mai grav se află la mijloc. Unde vreau să ajung e că Marica nu va apuca să ajungă la potențialul maxim, cum se întâmplă și în cazul multor alți fotbaliști români, pentru indisciplină. Marica nu dă cu pumnul, dar dă cu gura...
Dinamo - Sahtior - Vfb Stuttgart

Mirel Rădoi - războinic din fire (ne amintim cu toții diversele ieșiri necontrolate - episodul Bistrița când a dat un croșeu unui geam, sau execuția de kick-boxing aplicată unui adversar - cred că tot într-un meci cu Bistrița), idol la Steaua, plecat la arabi și retras de la națională. Întrebarea e ce se va alege de el acum, cu ultimul scandal? Suporterii echipei la care joacă, Al-Hilal sunt de partea lui, dar Federația sigur nu-l iartă. Cel mai concludent exemplu e Olăroiu...
Extensiv Craiova - Steaua - Al-Hilal




Cristi Chivu - liderul incontestabil al naționalei, a cam luat-o și el pe ulei după ultimele „performanțe” ale lui Mutu. Nu îl pot pune pe Chivu în aceiași oală cu Mutu, pentru că, e diferență ca de la cer la pământ între actele de indisciplină dintre cei doi. M-a impresionat totuși gestul de după meciul lui Inter cu Bari când i-a aplicat o perversă mai ceva decât ca pe Târgul Ocnei lui Rossi, care a fost Knock-Out. Și-a cerut scuze, aproape plângând. Asta îl deosebește de Mutu. Totuși Federația Italiană de Fotbal l-a suspendat 4 meciuri. Nu am ce-i reproșa lui Chivu decât acest episod mai puțin plăcut, dar nu puteam trece cu vedea și de aceea l-am trecut în „topul” ăsta.
CSM Reșița - U Craiova - Ajax - Roma - Inter

BONUS: Ionel Ganea - deşi este retras din activitate, țineam în mod special să-l trec și pe el pe listă. A primit o suspendare de 22 de etape pentru atacarea unui tușier care a acordat off-side într-un meci cu Rapid (el jucând la Poli Timișoara). Oricum cariera lui era pe terminate, dar probabil a vrut să rămână în istorie, să nu-l uite fanii. Perioada de glorie a cunoscut-o la actuala (pentru nu știu cât timp) echipă a lui Marica.
FC Brașov - U Craiova - Gloria Bistrița - Rapid - Vfb Stuttgat - Bursaspor - Wolverhampton - Dinamo - Rapid - FC Timișoara.








Jucătorii români ajung încet dar sigur, sperietori pentru orice club din Europa sau din lume. Se pare că lipsește respectul și disciplina. Cum o să fie priviți de acum încolo fotbaliștii români în lume?