CFR Cluj, celebra enigma dintre blat si pact

De la promovarea pe prima scena a fotbalului romanesc, CFR Cluj, echipa infiintata in anul 1907, a reprezentat mai mereu o echipa de prim rang, castigand tot ce se poate castiga pe plan intern, campionat, Cupa si Supercupa, plus atingerea unei finale de Cupa Uefa Intertoto.
Pe de alta parte insa, "comportamentul" echipei din Gruia in prima liga a avut adesea si momente care au cam lasat urme pe emblema clubului ardelean. Ma refer aici la modul in care clujenii au ales sa abordeze unele meciuri cu miza din campionat din ultimele sezoane. Trecand direct la subiect, multi considera ca CFR-ul a fost implicata in multe meciuri de culise, sau mai pe romaneste blaturi, in ultimele 5-6 sezoane ale Ligii 1. Problema este oarecum delicata, intrucat, daca ele au existat, nu cred ca au fost neaparat blaturi, in sensul ca s-a facut trafic cu valize, ci pur si simplu niste "cedari de puncte pe cale amiabila", din interes, din orgoliu, sau, stiu si eu, din multe alte motive "autohtone".
Daca ar fi sa ma gandesc la meciurile de tip "intelegere bilaterala" ale CFR-ului, imi apar in memorie confruntarile cu Rapid din trecut. Prima a fost in sezonul 2005-2006, cand echipa din Giulesti se batea la titlu cu Steaua. Atunci, Rapidul, aflat in lupta directa pentru titlu cu Steaua, a cistigat cu 3-1 la Cluj, desi gazdele au deschis scorul prin actualul stelist Romeo Surdu. Meciul a fost unul cat se poate de amical, stiuta fiind prietenia dintre cele doua cluburi feroviare. Si amicala a fost si intalnirea din 2008, numai ca de aceasta data rolurile s-au inversat, CFR Cluj fiind in postura de a lupta la titlu si Rapid in pozitia de "a sta capra". Avand in vedere ca Steaua era cealalta echipa implicata in lupta pentru titlu, cei de sub podul grant au pierdut intr-o veselie cu 1-0, infrangere anuntata inca dinaintea startului partidei de catre Dani Coman: "As face orice pentru ca Steaua sa nu ia titlul". Tot ca "amicale", putem cataloga si meciurile clujenilor cu Dinamo (cand "cainii" s-au predat pe teren propriu pentru a umili rivala din Ghencea) sau duelul din sezonul trecut cu Inter Curtea de Arges, cand un jucator "clujean" imprumutat la International a facut tot posibilul pentru ca echipa lui Arpi sa castige. Ia ghiciti ce s-a intamplat? Da, i-a iesit pustiului, CFR castigand cele 3 puncte si implicit titlul de campioana.
Ceea ce nu a mai fost doar un simplu "amical" al clujenilor, a fost celebra intalnire de la Turnu-Severin cu Universitatea Craiova din finalul sezonului trecut. Nu cred ca mai are niciun rost sa descriu firul epic, care, pana la urma a fostul unul jenant, penibil, rusinos sau cum vreti voi sa-i spuneti.
Iata ca ajungem si in prezent, la intalnirea cea de taina cu tata Jean, un personaj infect din fotbalul romanesc, sau mai precis dubla intalnire Cupa-campionat. Multi o considera un blat, ceea ce este o aberatie mai mare decat Casa Poporului. Nu, nu a fost nicidecum blat, ci doar o intelegere de tipul "na-ţi-o ţie, dă-mi-o mie", in sensul ca Bistrita a castigat in Cupa, competitie egala cu 0 pentru CFR Cluj, care in schimb dorea cele 3 puncte in campionat, care, asa cum era normal, au venit. Asadar, ce mai tot atatea vorbe goale, tata Jean e un om de caracter intr-alea smenaritului, si nu o spun eu, ci istoria.