Am vazut zilele trecute, cred ca ieri daca nu ma insel, un articol de genul dezbatere in Gazeta Sporturilor, in care autorul, nu-i mai retin exact numele, se intreba daca nu cumva suporterii Stelei si-au schimbat echipa de suflet odata cu plecare lui Victor Piturca la Universitatea Craiova.
In aceasta situatie, problema care este adusa in prim-plan este complicata si nu prea. De ce spun asta? Ei bine, in mod logic, ca iubitor al fotbalului romanesc spre exemplu, nu poti avea decat o singura echipa de suflet sau poate doua (sau niciuna daca te numesti Radu Banciu), daca e sa consideram si "Nationala". Urmand aceasta ipoteza simpla, am rezolva instantaneu problema legata de eventuala migrare a fanilor stelisti catre 'Stiinta' lui Piti, si am concluziona cu un raspuns negativ. Dar, pentru ca intotdeaua exista acest cuvant magic, lucrurile nu stau deloc in acest fel. Spun asta intrucat este evident ca "migratorii" exista sau, sa-i numim mai pe larg, "suporterii" care isi schimba favoritii in functie de directia vantului.
Este exact ca in politica, acolo unde curvele sunt la tot pasul. Vedem zi de zi la TV cum comunistii de ieri au devenit peste noapte capitalistii de azi, cum liberalii devin socialisti, stanga se deplaseaza spre dreapta sau, cel mai concludent exemplu, cum pupinbasistii de odinioara au devenit dusmanii de moarte ai marinarului. In fine, cred ca ar trebui sa inchid paranteza legata de aceasta mocirla numita politica romaneasca, si sa revin la oile noastre, fotbalul.
Daca tot vorbeam de posibilii migratori dinspre Ghencea spre Banie, este interesant sa aducem in discutie si motivele pentru care unii ar face sau, dimpotriva, nu ar face acest pas. Este interesant sa aflam de ce ar tine cineva cu Stiinta doar datorita prezentei lui Piturca in Banie. In opinia mea, motivele PRO nu prea exista si spun asta intrucat nu cred ca exista prea multi oameni care sa-l idolatrizeze pe Victor Piturca. Mi-e greu sa cred ca acest stil sumbru, rece, pe alocuri diabolic, al tehnicianului oltean degaja prea multa iubire in randurile fanilor altor echipe decat cei ai Universitatii. Pe de alta parte, daca il privim pe Piti exclusiv ca antrenor, chestiunea capata cu totul si cu totul alt sens, ex-stelistul fiind de departe cel mai bun antrenor din Romania, undeva cu 2-3 clase peste tot ce exista la ora actuala in Liga 1.
Daca tot e sa discutam despre acest vant de simpatie care bate in directia echipelor in forma ale campionatului, ar trebui sa ne indreptam atentia si spre Galati. Oare de ce nu "migreaza" fanii spre Otelul? Nu vi s-ar parea senzational sa vedeti ultrasii din capitala transformandu-se peste noapte in fanii Otelului, devenind membrii cu drepturi depline in SIDEXPLOZIA, sau cum s-o numi galeria alora? Interesant, nu-i asa.
Referindu-ne in principal la aceasta sintagma "schimbare peste noapte", am in memorie o serie de nume consacrate din fotbalul romanesc care azi erau cu unii, iar in ziua urmatoare pupau fularele altora.
VA URMA...