Pițurcă este antrenorul IDEAL pentru Națională!

Cel puțin în situația în care se află fotbalul românesc la ora actuală, unul care duce lipsă acută de antrenori capabili să țină în frâu un lot de besmetici, din toate punctele de vedere, precum cel al României.
În altă ordine de idei, dacă vorbim de valoare, ar trebui să cântărim un pic lucrurile înainte de a spune că X sau Y ar fi fost mai buni decât Victor Pițurcă. Sincer, nu cred că există un antrenor român de națională peste Pițurcă la ora actuală și am și argumentele necesare probării acestei afirmații.
Nu vreau să se înțeleagă faptul că îl văd pe Piți ca pe un salvator al României, sau un om care ne poate califica pe bandă rulantă, însă are armele necesare pentru a aduce măcar disciplina la lot. Să vedem un pic alți potențiali”selecționeri”:

1. Gheorghe Hagi
Mulți îi fac statui de admirație ”Regelului”, îi aduc laude, i se închină, îi pupă picioarele plus câte și mai câte astfel de gesturi de mărire. N-am nimic împotrivă, și vorbesc serios când spun asta, numai că tot acei ”mulți” uită un lucru ESENȚIAL din peisaj: Hagi NU a fost, NU este și am indoieli că va fi un bun antrenor! Ok, dacă vorbim de Hagi-jucătorul, atunci jos pălăria, însă dacă vorbim de Hagi-antrenorul ar trebui să dăm pagina.

2. Răzvan Lucescu
Tot caut răspunsul la întrebarea ”Ce plusuri a adus Răzvan Lucescu la echipa națională după Pițurcă?” și chiar nu găsesc niciunul. Dimpotrivă, cred că acesta a avut mai degrabă o prestație modestă, într-un mandat în care n-a bătut pe nimeni important în afara Bosniei. Una peste alta, Lucescu Jr. se înscrie și el în categoria ”Nici vara nu-i ca iarna și nici clubul nu e echipa națională!”

3. Cosmin Olăroiu
În primul rând Olăroiu nu lăsa țările arabe, dătătoare de bani gărlă, pe un amărât de angajament la o echipă națională fără niciun orizont. Dacă era să rămână în țară o făcea pentru Steaua, o echipă cu cu capital mult mai mare de popularitate și fanatism. Apoi, Oli nu a demonstrat încă o mare pricepere în munca de selecționer dintr-un motiv foarte simplu: n-a avut unde.

4. Ladislau Boloni
Un antrenor peste media românilor, însă doar la echipele de club. Chiar dacă în ultima perioadă a avut mai degrabă rezultate catastrofale decât performațe, Boloni rămâne un antrenor cu carte de vizită importantă. Din păcate pentru Loți, prestația lui din mandatul pe care l-a avut la cârma naționalei nu-l recomandă ca un bun selecționer.

5. Dan Petrescu
La fel ca în cazul lui Olăroiu, Petrescu are o situație materială exceptională în Rusia, iar o întoarcere în mocirla din FRF nu i-ar aduce nimic pozitiv în carieră. Mai mult, încă nu putem știi dacă Petrescu antrenorul de la echipele de club va fi similar cu Petrescu selecționerul.



sursa foto