Ski Jumping! Schlierenzauer descalificat, Kofler răsuflă ușurat!

Cele două etape de zbor cu schiurile care s-au desfășurat în acest weekend la Bad Mitterndorf (Austria) au reprezentat un bun prilej pentru cresterea spectaculozității clasamentului la vârf al Cupei Mondiale. Spun asta după ce rezultatele de duminică, atunci când s-au desfășurat întrecerile ambelor etape, au făcut ca primii 4 clasați să se încadreze în doar 89 de puncte.

A fost din nou o competiție dominată de vremea nefavorabilă. Din această cauză, organizatorii au fost nevoiți să   programeze ambele etape într-o singură zi. Din criză de timp, prima etapă s-a încheiat după o singură manșă, victoria revenindu-i slovenului Robert Kranjec, urmat pe podium de Thomas Morgenstern (Austria) și Anders Bardal (Norvegia). Deși sărise cel mai mult, 212m, Daiki Ito (Japonia) s-a clasat doar pe poziția a patra. Principalii favoriți la câștigarea Cupei Mondiale, Gregor Schlierenzauer și Andy Kofler au obținut performațe modeste, clasându-se pe pozițiile a 7-a respectiv a 14-a.

În ceea ce privește cea de-a doua etapă, aceasta avea să fie una cu un final cu totul și cu totul neașteptat. Când toți se așteptau ca Schlierenzauer să producă marea rocadă la vârful clasamentului Cupei Mondiale și să-i fure tricoul galben lui Kofler, a venit deciza șoc a organizatorilor: DESCALIFICARE din cauza unor probleme la echipament! După această decizie, clasamentul etapei a fost: 1. Anders Bardal, 2. Daiki Ito, din nou cu cea mai lungă săritură (209m) și 3. Kamil Stoch. În ciuda faptului că se clasase doar pe locul 26, Kofler avea să profite de descalificarea lui Schlierenzauer și să se mențină în continuare pe locul 1 în clasamentul general al Cupei Mondiale.


După 15 etape din acest sezon al Cupei Mondiale, clasamentul este unul extrem de echilibrat. Primii patru clasați, Kofler, Schlierenzauer, Bardal și Morgenstern sunt despărțiți de mai puțin de 100 de puncte. 

1Kofler, AndreasAt795
2Schlierenzauer, GregorAt753
3Bardal, AndersNo749
4Morgenstern, ThomasAt706
5Stoch, KamilPl464
6Freitag, RichardDe454
7Ito, DaikiJp420
8Freund, SeverinDe417
9Kranjec, RobertSi412
10Koudelka, RomanCz373
11Ammann, SimonCh259
12Koch, MartinAt238
13Takeuchi, TakuJp217
14Hlava, LukasCz189
15Sklett, Vegard-HaukoeNo178
16Neumayer, MichaelDe163
17Kornilov, DenisRu154
18Prevc, PeterSi146
19Mechler, MaximilianDe140
20Velta, RuneNo138
21Hilde, TomNo134
22Zyla, PiotrPl131
23Zauner, DavidAt126
24Tepes, JurijSi113
24Janda, JakubCz113
26Koivuranta, AnssiFi109
27Damjan, JernejSi93
28Hocke, StephanDe75
29Morassi, AndreaIt73
30Happonen, JanneFi72