Baschetbalistul Hardy Chauncey, o victimă în țara cocalarilor!

Într-o țară în care țigănia, manelismul, cocalarii, șpaga și toate mizeriile posibile în lume ocupă cele mai înalte funcții posibile în stat, aproape că nu ne mai mirăm de dramele care au loc zi de zi. Din păcate, țiganii și cocalarii din România nu se omoară doar între ei, ci recurg și la atacuri asupra unor persoane nevinovate.

O astfel de persoană nevinovată a fost și sportivul american Hardy Chauncey, căpitanul formației de baschet CSS Giurgiu, care a fost bătut cu cruzime într-un club din Giurgiu. Întâmplarea nefericită a avut loc imediat după ce echipa sa învinsese pe Dinamo în campionatul național.
Înițial se crezuse că americanul a fost agresat de membrii unei rețele interlope, însă ultimele informații ale poliției ar indica faptul că agresorul nu face parte din nicio grupare de acest gen.

Oricum, fie că fac parte dintr-o rețea interlopă sau nu, este clar că bestia sau bestiile care l-au agresat pe acest sportiv nu reprezintă altceva decât rezultatul țigăniei și a cocalarismului care inundă societatea din România.

Una peste alta, concluzia este simplă: atâta timp cât fratele Președintelui Românie este în cârdășie cu un criminal și un bandit ordinar din lumea interlopă, nu văd de ce ne mai mirăm că la un nivel mult mai scăzut, în discotecile din țară, găștile de interlopi te omoară fără absolut nicio jenă.

Din păcate, pedeapsa cu moarte nu există în România! De ce? Pentru ca toți criminalii și corupții sunt să poată fi scoși basma curată de jegurile din frunte țării!

Cazul viermelui Bercea Mondialu, care are pile în familia prezidențială, reprezintă exemplu cel mai concludent!

foto: prosport.ro